Biroul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a fost sigilat de procurorii DNA

Biroul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a fost sigilat de procurorii DNA
Publicat: 06/10/2014, 08:58
Actualizat: 07/10/2014, 05:06

„La ora 8.20, când am ajuns eu, colegele mele erau pe hol , iar biroul președintelui CJ era sigilat. Deocamdată nu am putut intra acolo. Acum procurorii sunt în biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Mihai Pascu”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Mihaela Ticomban, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Brașov.

Ea a precizat că până la ora transmiterii acestei știri Aristotel Căncescu nu ajunsese la sediul Consiliului Județean.
Procurorii DNA fac pecheziții, luni, la Consiliul Județean Brașov și la locuințele președintelui CJ Aristotel Căncescu și vicepreședintelui Mihai Pascu (PC), într-un dosar în care sunt vizați mai mulți funcționari, pentru fapte de corupție.

Conform unor surse judiciare, procurorii anticorupție ridică mai multe documente de la Consiliul Județean Brașov și de la locuințele președintelui CJ, Artistotel Căncescu (PNL), și vicepreședintelui Mihai Pascu.

Perchezițiile vizează posibile fapte de corupție, care ar fi fost comise de funcționari din Consiliul Județean și de oameni de afaceri locali.

Sursele citate au precizat că în atenția anchetatorilor sunt mai multe firme cu care CJ Brașov ar fi încheiat contracte de achiziții publice.

La finalul perchezițiilor vor fi duse la audieri mai multe persoane, suspecți și martori în această cauză.

Direcția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă, că perchezițiile au loc la 15 adrese din municipiul Brașov și din localități învecinate, din care două la instituții publice de interes local, trei la sediile unor societăți comerciale și zece la locuințele unor persoane fizice.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție”, a precizat DNA.

Aristotel Căncescu este președintele al CJ Brașov din 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei județene Brașov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 și 1996-2000 a fost senator.

Mihaela Grădinaru, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska